Simți că nimeni nu te înțelege cu adevărat? Că nu te-ai simțit niciodată susținut emoțional de altcineva până acum? E ca și cum ar fi un vid, ceva lipsește – o senzație de gol pe care nu-l poți localiza…

Ca ființe umane, cu toții suntem vulnerabili. Dacă te uiți la un copil mic, sunt șanse să-l vezi exprimându-și emoțiile destul de liber. Pe măsură ce îmbătrânim, s-ar putea să devenim mai înțelepți în anumite privințe, dar profunzimea acestor emoții rămâne aceeași. Diferența? Învățăm cum să canalizăm acele emoții în moduri ”sănătoase”, de fapt mai „acceptabile din punct de vedere social”.

Dar ce se întâmplă când acelui copil îi este interzis să-și exprime emoțiile? Poate i se spune să „treci peste asta, nu e nimic grav” sau ”băieții nu plâng”, sau ”fetele nu se înfurie”. De-a lungul timpului, copilul învață că emoțiile sunt negative, ceva care trebuie inhibat și ascuns vederii. Învață să se aștepte ca nimeni să nu-i asculte emoțiile. Poate chiar să învețe să nege complet această parte din sine.

Dacă ai crescut cu părinți care au fost distanți, imprevizibili sau care nu și-au exprimat emoțiile în mod liber și ai legătură cu oricare dintre afirmațiile de mai sus, sunt șanse să fi crescut deprivat emoțional. Asta nu înseamnă că ai avut o copilărie groaznică. Dimpotrivă – poate ai avut tot ce ai avut nevoie în ceea ce privește lucrurile materiale. Ceea ce lipsea era conexiunea emoțională. Nu te-ai simțit văzut sau auzit; părinții tai nu te-au ”prins” în momentele în care simțeai că ai nevoie de suportul lor emoțional.

Care ar putea fi problema ?

Sinele emoțional este o parte din noi. Fie că ne place sau nu, niciodată nu-l vom putea nega complet. Și dacă încercăm, va începe doar să lupte pentru atenția noastră, ridicându-și capul în moduri mai urâte – furie, singurătate, frustrare, sentimentul de „gol” sau amorțit…

Convingerile noastre despre lume și viață ne determină comportamentul. Dacă nu ne-am simțit conținuți emoțional în copilărie, vom crede că nimeni nu poate îndeplini acest rol pentru noi nici atunci când vom fi mai mari. Și trecem prin viață neașteptându-ne ca cineva să ne înțeleagă emoțiile sau să empatizeze cu noi. S-ar putea să ajungem să alegem parteneri de viață care nu ne pot oferi susținerea lor emoțională (asemănător cu părinții noștri) sau să ne comportăm într-un mod atât de haotic, încât să ajungem să creăm tipul de comportament cu care ne-am obișnuit în copilărie, pentru simplul fapt că familiaritatea este ceea ce caută creierul nostru în mod inconștient.

Cum ar putea să se simtă deprivarea emoțională?

• S-ar putea să te simți diferit față de toți ceilalți, ca și cum ar fi ceva „în neregulă” cu tine sau că ești de neiubit într-un fel.
• S-ar putea să ajungi să supra – compensezi în procesul de solicitare a satisfacerii nevoilor tale. La cealaltă extremă, poate te agăți prea mult de partener și ai tendința de a deveni codependenț în relații.
• Dăruiești mai mult decât primești înapoi. Susții alți oameni, dar nu pari să primești niciodată aceeași dragoste și grijă în schimb.
• Simți nevoia să-i faceți pe toți să te placă.
• Eviți să ceri ceea ce ai nevoie la nivel emoțional. S-ar putea să ai tendința de a presupune că oamenii ar trebui să știe automat.
• Poți nega faptul că ai vreo nevoie emoțională.
• Îți alegi parteneri care sunt distanți, reci sau indisponibili ( parteneri care au deja o relație).
• Te temi de intimitate și eviți complet relațiile, deoarece crezi la un nivel fundamental că nimeni nu va putea fi pentru tine în modul în care ai nevoie.
• Îți înăbuși emoțiile. Din această cauză, s-ar putea să te trezești reacționând la lucruri mici, nesemnificative, reacțiile tale fiind disproporționate, ca urmare a frustrării acumulate.
A ne nega vulnerabilitatea înseamnă a nega ce înseamnă a fi om. Nu putem fi puternici tot timpul. Nimeni nu poate. Trebuie să găsim un echilibru între putere și slăbiciune și să învățăm cum să oscilăm între cele două – știind că ne vom găsi întotdeauna drumul înapoi către echilibru (indiferent cât de copleșitor ar fi acel ceva în momentul respectiv).

Nimeni nu mă înțelege: Ce pași am putea face pentru a depăși acest sentiment

1. Primul pas este să recunoști ce rol joacă acest lucru în viața ta. Până acum, poate că nici nu ți-ai dat seama că ceva este în neregulă. Conștientizarea emoțiilor tale și înțelegerea faptului că toată lumea are nevoi emoționale este un prim pas esențial.

2. Reconectează-te cu vulnerabilitatea ta. Dacă ți-ai petrecut o viață înăbușindu-ți emoțiile, va trebui să muncești puțin pentru a le accesa din nou. Care sunt nevoile tale? Te simți subevaluat? Cum îți poți comunica mai bine nevoile?

3. Trebuie să înveți cum să alegi partenerii și prietenii potriviți. Cu toții merităm să dăruim și să primim dragoste și cu toții tânjim după căldură și afecțiune. Niciodată să nu vă fie rușine să comunicați ceea ce aveți nevoie pentru a vă simți sprijinit și auzit în relațiile voastre.

4. Încearcă să comunici asertiv. Există o diferență între a impune cuiva ceva și a cere, de ex. „Când nu duci gunoiul, deși ți-ai asumat responsabilitatea aceasta, mă face să simt că eu nu contez pentru tine. Simt că degeaba vorbim și stabilim cum să ne facem viața mai ușoară căci tu nu acorzi importanță faptului că acel gunoi rămânând în casă degajă mirosuri, și tot eu trebuie să-l duc” mai degrabă decât „Urăsc că niciodată nu duci gunoiul”

Cum poate ajuta terapia?

Deprivarea emoțională este o traumă psihologică care are potențialul de a fi la fel de devastatoare ca orice alt tip de traumă. Cu toate acestea, deoarece este o „non-experiență” sau lipsa a ceva, iar uneori este dificil de observat. Psihoterapia oferă un spațiu sigur pentru a aprofunda și a explora cum a apărut acest gol. Odată ce identifici firul roșu al devenirii tale, poți începe să accesezi părțile din tine pe care le-ai îndepărtat fără să vrei și să lucrezi pentru a construi o viață plină de iubire, căldură și conexiune.