Adolescența este o etapă esențială în crearea sinelui și a identității. Între familie și prieteni, adolescentul se întreabă despre amploarea relațiilor sale cu ceilalți și despre locul pe care educația, ambițiile și sentimentele sale îl produc în construirea valorilor sale.
Adolescența este în mod frecvent asociată de către părinți cu acea etapă din viața copilului lor în care riscurile pândesc la orice pas, influențele complicate din partea găștii de prieteni cresc iar reticența adolescenților la a comunica și colabora cu adulții, îi sperie pe părinții care simt că pierd controlul.
Asistăm adesea la o deteriorare a relațiilor între adolescenți și părinții acestora, justificată prin diferențele între obiectivele de dezvoltare ale copiilor: pe de o parte – autonomie, explorare, inovație, intimitate și definirea identității de sine, și nevoile și așteptările părinților, pe de altă parte – control, supraveghere, normare, responsabilitate, respect și siguranță.
Așadar, când unul este programat să exploreze în afara casei, să se afirme pe sine, adeseori prin delimitare și contestarea a tot ceea ce a cunoscut și admirat până atunci și să își consolideze locul în lume, celălalt, este atât de tentat să intensifice controlul și să accepte doar obiceiurile sigure, fiind aproape paralizat de frică și îngrijorare .
Experimentul comportamental, de orice fel, devine modalitatea preferată de adolescenți pentru a mai afla lucruri despre ei, despre potențialul dar și despre limitele lor. Vor experimenta în legătură cu cu hainele, cu styling-ul, cu muzica, cu filmele, cu pereții propriei camere, cu atitudinea, cu mesajele crude, livrate cu o ușurință uluitoare în raport cu greutatea cuvintelor, cu poziționarea față de lume, cu relațiile, cu corpul și sexualitatea lor în devenire etc. Și da, vor experimenta cu „riscul“, fie că vine la sticlă, la pachet, în forma unei pastile sau într-o punguță cu frunze sau prafuri. Și asta da, este cea mai mare frică a părinților de adolescenți.
Vestea bună este că, pentru majoritatea covârșitoare a adolescenților, întâlnirea cu riscul rămâne doar atât – un experiment unic, sau repetat atunci când adolescenții vor să fie acceptați în anumite grupuri sociale în care aceste practici există.
Povestea se complică atunci când substanța (oricare ar fi ea) umple un gol în viața adolescentului, iar el nu poate refuza ceva ce-i lipsește în mod sistematic din viață .
Însă, cercetări solide din neuro-biologia dependenței, ne arată cu dovezi, în acest moment că, simpla expunere la o substanță care ne schimbă starea emoțională și fizică, prin impactul pe care îl are asupra neurochimiei noastre, nu ne face susceptibili la adicție.
Obiectivul terapiei la adolescenți este de a oferi tuturor ascultarea și respectul de care au nevoie pentru a putea înflori în contextul lor familial, în condițiile specifice fiecăruia de adaptare și dezvoltare.